Am mai citit în trecut cărți polițiste și cum reducerile de pe Elefant.ro au fost tentante, am făcut o comandă. Nu știu cum se face că îmi cumpăr cărți adesea, deși îmi promit frecvent că le voi termina pe cele pe care le am deja. Faptul că am devenit fana lui Michael Connelly se datorează mătușii mele, dar sunt sigură că fanii cărților cu detectivi și acțiune au auzit măcar de el, dacă nu l-au citit încă.
Sceptică la început să încep o carte care face parte dintr-o serie, fără a citi cărțile anterioare, mi-am făcut curaj și am început Tura de noapte. Celelalte cărți pe care le-am citit îl aveau în prim-plan pe detectivul Harry, dar acest volum o vizează pe detectiva Renée Ballard. Îmi place cât de subtil amintește ce s-a întâmplat în trecut, astfel că știi despre ce este vorba.
Renée Ballard este mutată disciplinar în tura de noapte după ce a făcut o plângere de hărţuire sexuală împotriva şefului ei. Nu te-ai fi gândit că se pot întâmpla multe noaptea, dar norocul dă peste detectivă şi partenerul ei, mai degrabă pasiv, care încearcă să evite implicarea în cazuri cât mai mult. Într-o perioadă scurtă de timp, detectiva noastră trebuie să se ocupe de un furt de card de credit, o prostituată transgender, bătută, băgată în comă și abandonată într-o parcare, și cinci oameni uciși într-un atac armat dintr-un club de noapte.
Totul se complică când principalul suspect este un polițist iar fostul partener moare în condiții suspecte. Cum se crede că făptașul este un polițist corupt, e dificil să ai încredere în ei, fiecare personaj este trecut prin filtrul vinovăției.
Renée a fost creată având ca inspirație mai multe doamne detectiv din Los Angeles. Este un personaj pe care începi să-l îndrăgești ușor, deși este evident că este bântuit de propriile fantome ale trecutului. Acțiunea decurge rapid, dar nu este complicată de urmărit, sunt lăsate indicii ici-colo, atât cât să-ți pară rău că nu te-ai prins mai repede.
0 Comments